„Decizia aberanta a PSD și a celorlalți sateliți de a susșine un demers care nu are nimic în comun cu revendicările unei minorități din România trebuiesc sancționate. Acesta este motivul pentru care astăzi am contestat la Curtea Constituțională, împreună cu colegii din PNL, legea privind înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș”, a declarat deputatul PMP, Eugen Tomac.
Eugen Tomac a afirmat că există „suficient temei de neconstituționalitate în această lege”, iar ambițiile Ungariei de a-i umili pe români ar trebui reduse, nu încurajate, în anul Centenarului Marii Uniri.
„Acest troc politic care s-a desfășurat la cel mai înalt nivel trebuie condamnat”, a spus Tomac.
La rândul său, deputatul PNL Florin Roman a afirmat că în Transilvania sunt foarte multe unități de învățământ înființare recent cu finanțare de la guvernul maghiar în care copiilor li se oferă cazare și o masă caldă, iar în contextul în care școlile românești sunt desființare, elevii românii care provind din familii lipsite de posibilități se îndreaptă către acestea.
„Practic, are loc o maghiarizare a copiilor români care provin din familiile sărace”, a spus Roman.